Fostul preşedinte american Donald Trump şi soţia sa Melanie au plătit 750 de dolari sau chiar mai puţin ca impozit pe venit federal în 2016 şi 2017 şi zero în 2020, conform documentelor făcute publice de comisia fiscală a Camerei Reprezentanţilor, citate vineri de dpa şi Los Angeles Times. În alţi trei ani, Trump a plătit sume semnificative ca impozit, deşi tot puţin raportat la venituri. Potrivit declaraţiilor fiscale publicate, în 2015 a plătit 641.931 de dolari, în 2018 puţin sub 1 milion şi în 2019 – 133.445 de dolari. Suma plătită în 2018 se raportează la un venit brut de 24,3 milioane de dolari, cota de impozitare rezultată fiind de 4%, în timp ce contribuabilul mediu a plătit în 2018 suma de 15.322 de dolari ca taxe federale pe venit, cota medie fiind de 13%, potrivit agenţiei fiscale a SUA IRS. Aceste dezvăluiri vin după ce congresmenii americani au votat marţea trecută în favoarea publicării declaraţiilor fiscale ale fostului preşedinte republican, care duce o luptă juridică de ani de zile pentru a le păstra private. Donald Trump, care s-a angajat într-o nouă cursă pentru Casa Albă la alegerile care vor avea loc în 2024, nu şi-a făcut publice declaraţiile fiscale, spre deosebire de toţi predecesorii săi începând din anii 1970, ridicând multe semne de întrebare cu privire la conţinutul acestora, potrivit surselor citate de Agerpres. Declaraţiile publicate arată că, în pofida imaginii sale de om de afaceri, Trump a pierdut de fapt milioane de dolari, an după an. Dar, au notat analişti citaţi de media americane, nu este clar cât din aceste minusuri raportate în declaraţiile fiscale de fostul preşedinte poate fi atribuit pierderilor efective înregistrate de afacerile sale şi nu unei utilizări „agresive” a regulilor fiscale.